Verde sau uscat?

Viața unei mame

Viața unei mame. Plină cu de toate. Cu bucurii, dar și cu întristări. Cu reușite, dar și cu eșecuri. Cu copii mici și copii mari. Cu griji de toate formele. Cu grabă uneori, alteori cu tihnă. Cu șorț de bucătărie sau cu adidași de alergat. Cu alarme și cu liste interminabile de treburi ce trebuie terminate. Cu cărți începute și neterminate, cu rugăciuni dis de dimineață, cu cântece pe buze sau cu lacrimi în ochi, cu oboseală, cu discuții pline de miez …Da. Viață de mamă. Plină. Uneori plină de dă peste…și de cele mai multe ori dă peste atunci când mama cade în descurajare. Pentru că și mama e tot un om. Un om ce se frământă și se întreabă: cum se va descurca copilul meu? Pe unde îl va purta viața? Va fi el un om responsabil, demn, cinstit? Ce se va alege de educația pe care i-am dat-o? Uneori, avem impresia că ceea ce le spunem intră pe-o ureche și iese pe cealaltă. Azi le spunem și mâine uită. Azi îi învățăm și mâine o luăm de la capăt. Uneori trec anii și parcă nu vedem rezultate. Ce se va alege de copilul meu, ne întrebăm iar și iar. Educația de acasă, lecțiile de viață, rugăciunile mamei, zi după zi, an după an, vor aduce rod?

Povestea pustnicului și a copacului uscat

Un pustnic bătrân avea în fața chiliei sale un copac uscat. În fiecare dimineață, după rugăciune, mergea și-l uda cu un ulcior de apă, cărând apa de departe, din vale.

Un frate mai tânăr, văzând aceasta zi de zi, îl întrebă la un moment dat:

— Avva, de ce uzi un pom uscat? Nu vezi că nu mai are viață?

Bătrânul i-a răspuns cu blândețe:

— Eu îmi fac partea. Dacă Dumnezeu voiește, îl va face să înverzească. Dacă nu, cel puțin eu am învățat răbdarea, nădejdea și credincioșia.

După trei ani, pomul a înverzit cu o frumusețe neașteptată, aducând roadă dulce.

Simbolul pomului din pustie

Pomul din pustie e sufletul nostru. De multe ori ni se pare uscat, fără vlagă, fără nădejde. Simțim că ne rugăm în zadar, că nu mai avem spor, că osteneala noastră nu aduce niciun rod.

Dar Dumnezeu nu lucrează după graba noastră, ci după adâncul voii Sale.

Rugăciunea, osteneala, răbdarea zilnică — toate sunt ca ulciorul cu apă. Dacă nu le lași, dacă zi de zi mergi și le aduci inimii tale, chiar și atunci când pare că nimic nu se schimbă, atunci harul, tainic, lucrează în adânc. Poate în tăcere, poate nevăzut.

Dumnezeu caută nu izbânda, ci credincioșia. Vrea să vadă dacă udăm și când nu vedem rod, dacă iubim și când nu primim răspuns, dacă ne rugăm chiar și când nu simțim nimic.

Și vine o zi, pe neașteptate, când pomul înverzește, iar harul curge ca o lumină din cer.

Mesajul final: Nu renunța!

Ați prins ideea? Oricât ne-am strădui, oricât ne-am da peste cap, oricâte predici le-am ține, oricâte experiențe le-am facilita, oricâte rugăciuni am înălța, mai e nevoie de ceva. De acel ceva care se numește influența Duhului Sfânt care cizelează toate strădaniile și eforturile noastre. Din fericire, nu suntem singure. Nu ne creștem copiii singure. Dumnezeu e direct interesat de binele acestor copii. Chiar dacă sună ciudat, El le vrea binele mai mult decât îl putem dori noi. Pentru că binele pe care Dumnezeu îl are în vedere pentru copiii noștri e binele veșnic, nu doar cel temporar ce ține de sănătate, relații, bunăstare. Așa că, nu vă descurajați, dragi mămici. Continuați să udați chiar dacă pomul nu are rod. La timpul potrivit, va aduce rod pentru că și Dumnezeu lucrează. Ce bine că nu suntem singure în lucrarea aceasta! Dar să nu uităm să ne facem partea! Iar Dumnezeu și-o va face pe a Lui! Vă doresc să ajungeți să vă bucurați de roade bogate! Până atunci, continuați să udați!