Toleranți cu copiii cu nevoi speciale?

Importanța informării și a empatiei

Una din realitățile cu care copiii noștri se întâlnesc la școală o reprezintă copiii cu nevoi speciale. Iar acum să ridice mâna sus toți părinții care le vorbesc copiilor lor despre cei ce sunt altfel decât ei, fie că au autism sau sindrom Down sau Tourette sau Asperger sau un handicap locomotor.

Cu toate că poate nici voi nu știți prea multe despre aceste nevoi speciale, ar fi minunat dacă v-ați informa pentru ca mai apoi să-i ajutați pe copiii voștri sănătoși să empatizeze cu acești copii.

Da, de multe ori, părinții se revoltă când acești copii sunt integrați în clasele copiilor lor și fac presiune pentru a fi scoși și duși în școli speciale. Dar oare câți părinți se gândesc că acești copii cu probleme oferă copiilor sănătoși niște lecții de viață atât de puternice, pe care nu au cum să le învețe în altă parte?!

Empatia, răbdarea, toleranța, bunătatea nu se învață din cărți, ci din viața de zi cu zi, din relația cu colegii, din interacțiunea cu un copil cu nevoi speciale.

Sigur, ține de înțelepciunea dascălului să medieze această relație și această interacțiune. Dar mai ține și de perspectiva părintelui, pe care, direct sau indirect, o transmite copilului.

Așadar, cum îi privesc copiii voștri pe cei cu nevoi speciale? I-ați încurajat vreodată să fie săritori și buni, chiar dacă nu înțeleg prea bine pe cei ce, fără voia lor, sunt altfel decât ei?

Povestea lui Gavin Joseph: Asperger și provocările sociale

Părinţii lui Gavin Joseph au aflat încă de când băiatul avea 3 ani că suferă de sindrom Asperger și deficit de atenţie (ADHD). Și nu le-a fost ușor.

Mama lui, Cortnie Stone, povestea într-o postare pe Facebook că deși „Asperger nu este un handicap care se «vede», este totuși unul care îngreunează stabilirea unor relaţii sociale sau emoţionale. Nu îl împiedică să se miște sau să meargă, dar îi îngreunează foarte mult interacţiunile de zi cu zi cu ceilalţi oameni.”

Cum se întâmplă acest lucru mai exact explică tot Cortnie care spune că, din cauza sindromului, Gavin „poate părea nepoliticos, lipsit de răbdare, «ciudat», detașat sau dezinteresat, însă nu face lucrul acesta intenţionat. El poate de asemenea să fie amabil, generos și iertător, dar chiar și lucrul acesta poate părea uneori deplasat fiindcă pentru el e un comportament învăţat, nu e ceva care îi vine întotdeauna natural.”

Sindromul de care suferă Gavin l-a împiedicat să menţină prietenii de lungă durată, în parte și fiindcă adolescentul are tendinţa de a se izola. „Gavin a petrecut ani în șir învăţând ceea ce societatea consideră și nu consideră adecvat, și astfel a reușit să nu jignească pe nimeni și să nu iasă în «decor»”, mărturisea Cortnie.

Însă adolescenţa este perioada în care tinerii își resetează iar și iar identitatea și valorile, ceea ce face foarte dificil pentru Gavin să rămână motivat să respecte normele atunci când vede cum ceilalţi nu le respectă.

Intimidarea și reacția comunității

Bătăliile pe care le are de dus adolescentul sunt foarte puternice, iar una dintre cele mai recente a fost chiar una fizică.

Într-o zi de la sfârșitul lunii trecute, mai mulţi adolescenţi îl bârfeau în gașcă pe Gavin, intrigaţi de cât de „ciudat” este că puștiul stă mereu singur, participă la evenimente de capul lui și privește atent oamenii. Spuneau că e „dubios” cum vrea el să se împrietenească cu oameni pe care nu-i cunoaște.

A doua zi, un adolescent care se întâmplase să audă discuţia, a decis să ia problema în mâini. Fără să fi vorbit vreodată până atunci cu Gavin, l-a atras în mijlocul unui grup de tineri, care la rândul lor nu îl cunoșteau pe Gavin, și l-au lovit cu pumnii, l-au strâns de gât și l-au bătut până l-au lăsat lat, „ca să-și înveţe lecţia”.

Lecții de viață și speranță

Gavin nu a depus plângere la poliţie, însă a cerut ca orele în folosul comunităţii pe care bătăușii sunt obligaţi să le efectueze să aibă loc la un centru pentru persoane cu dizabilităţi, scria Cortnie.

De asemenea, agresorii au trebuit să scrie un referat despre sindromul Asperger și să urmărească o declaraţie video de 20 de minute, înregistrată de Gavin în prezenţa familiilor bătăușilor, „pentru ca toţi să înţeleagă răul pe care l-au făcut și să vadă întregul incident din perspectiva lui”.

Mama lui Gavin speră ca părinții să fie inspiraţi să le spună propriilor copii despre dizabilităţile care nu se văd și să îi înveţe să fie toleranţi cu persoanele diferite de ei.

„Învăţaţi-i că dacă văd mereu pe cineva stând singur, poate că nu e alegerea lui să fie singur.”

Oare câți copii cu nevoi speciale și cu dizabilități vor trebui să mai sufere pentru ca noi să ne hotărâm să-I învățăm pe copiii noștri să fie toleranți, ba chiar empatici?